Australia

Atunci când încearca sa descrie universul recifelor de corali, cei care au avut sansa sa-l exploreze folosesc întotdeauna un limbaj plin de culoare. Toti vorbesc despre magnifice gradini minerale, populate de creaturi stranii, cu forme si culori uimitoare, în care lupta pentru hrana si spatiu este intensa si continua. Cunoastem astazi, datorita mijloacelor moderne de scufundare, infinit mai multe lucruri decât stia, de pilda, Charles Darwin. În linii mari, ?tim cum traiesc ?i cum se dezvolta recifele, ce animale populeaza acest mediu, care sunt relatiile dintre ele, cine sunt pradatorii ?i prazile, cum func?ioneaza, în ansamblu, întregul ecosistem si, mai ales, am început sa întelegem extrema lui fragilitate, dar si pericolele care-l pândesc si îl pot distruge. Pentru un biolog, recifele de corali sunt adevarate laboratoare, în care se pot realiza cercetari ?tiin?ifice de o infinita varietate, iar pentru scufundatorul îndragostit de mediul submarin reprezinta acea ultima frontiera, un univers înca virgin, care asteapta sa fie descoperit.Temperatura apei (sus) si nivelul concentratiei de clorofila (jos) Pentru a face fata competitiei nemiloase si pericolelor ce domnesc pretutindeni în recif, unele vietuitoare, separate adesea de multe trepte pe scara zoologica, sunt gata sa accepte „casatorii din interes", adica asocieri (termenul general este „simbioza") care, cel putin la prima vedere, par de-a dreptul ciudate. Asa este convie?uirea dintre speciile de pesti-clovn (genul Amphiprion, familia Pomacentridae) si marile actinii numite si anemone, cu tentaculele garnisite de celule urzicatoare (nematociste), capcane mortale pentru speciile care formeaza zooplanctonul, dar si pentru majoritatea pe?tilor de dimensiuni mai reduse. Pe?tii clovn par sa se bucure de o imunitate totala fa?a de veninul din tentaculele anemonei, acestea transformându-se într-un adapost pe care pestii nu-l parasesc niciodata. Este o asociere fascinanta între un celenterat, din încrengatura Cnidaria, aflat abia pe treapta a doua a metazoarelor, imediat dupa spongieri (bureti), si un animal vertebrat, un peste. Cum a fost ea posibila? Ipoteze dintre cele mai fanteziste s-au succedat de-a lungul anilor. Astazi este acceptata parerea ca pestii Amphiprion izbutesc sa se protejeze de efectul urzicant al tentaculelor anemonei printr-un strat gros de mucus care le acopera întreaga suprafa?a a corpului. Daca acest strat de mucus se subtiaza sub o anumita limita sau dispare, pe?tele este pierdut. Paralizat imediat de veninul celulelor urzicatoare, el este devorat. Dar astfel de situa?ii sunt, se pare, destul de rare. În mod obi?nuit, pe?tii-clovn stau aproape permanent printre tentaculele anemonei sau în preajma acestora, dar se refugiaza grabnic în mijlocul lor, de îndata ce apare un potential pradator.