Antichitate: s-au pastrat putine exemple de compozitii. Acestea sunt bazate pe moduri. Instrumentele reprezentative ale Greciei Antice sunt lira (cu care este reprezentat Apollo) si aulos . Pitagora a considerat caesenta muzicii este data de rapoarte de numere simple proportionale cu lungimea coardelor monocordului pentru diferite note.
      Evul Mediu (500-1400): cāntul bizantin si gregorian domina discursul muzical. Leonin, un compozitor asociat cu catedrala Notre Dame din Paris, a organizat aproximativ īn anul 1200 primul cor pe mai multe voci. Pentru urmatorii 400 de ani acesta a fost principalul mod de exprimare muzicala. Instrumentele muzicale importante au fost orga (initial portabila, de provenienta bizantina) si lauta (utilizata īn muzica laica, de exemplu de trubaduri).
      Renastere (1400-1600): muzica vocala corala domina. Vocile sunt combinate īn feluri din ce īn ce mai complicate. Cāntul gregorian sta la baza unei voci, nu a īntregii compozitii polifonice.
Baroc (1600-1750): muzica ramāne polifonica dar devine tonala (se trece de la moduri la game). Instrumentele din familia viorii sunt perfectionate si muzica instrumentala se dezvolta mult. In traditia vocala apare opera. Rameau (1683-1764) a considerat ca esenta muzicii consta īn combinarea vibratiei coardelor cu o frecventa invers proportionala cu lungimea acestora.
      Perioada clasica si romantica (1750-1910): muzica ramāne tonala dar devine omofona. Pianul capata o importanta deosebita. Secolul XX: Noi experiente muzicale atonale, neoclasicism, jazz, blues, rock, etc. La inceputul secolului XX, E. Kurth (1886-1946) a propus idea conform careia muzica este īn primul rānd o senzatie psihologica.
      In Romānia imnuri au fost compuse la manastirea Cozia īn secolele al XIV-lea si al XV-lea. Muzica laica a fost cultivata din secolul al XVII-lea la curtile domnesti din Bucuresti si Iasi. Conservatorul de Muzica si Declamatie, cu filiale la Bucuresti si Iasi, a fost īnfintat īn anul 1864.